|
Dupa 20 de ani de aşteptare a unui verdict juridic şi moral asupra faptelor prezentate pe larg de către două personalitati ale societăţii civile autentice , domnul Cicerone Ioniţoiu şi domnul Ioan Roşca, în plângerile adresate organelor în drept: AICI, doc-1, AICI, doc-2, AICI, doc-3, AICI, doc-4 , răspunsul oficial al sistemului către cetăţenii săi se rezuma la urmatoarele aserţiuni : 1. Răspunderea penală este înlăturată prin intervenţia prescripţiei. 2. Nu rezultă elementele constitutive ale acestor infracţiuni. 3. „ Potrivit dispoziţiilor art.121 Cod penal, prescripţia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Potrivit naturii sale juridice prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale şi, implicit, o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia acestuia de a răspunde penal. Este o renunţare anticipată la acţiunea penală sub rezerva îndeplinirii condiţiei privitoare la termenul prescripţiei. Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt prevăzute în cuprinsul art.122 Cod penal. ”
Acest răspuns al sistemului la „plângerile” ( umilitor termen pentru o democraţie ! ) cetăţenilor este perfect legal , dar incalificabil din punct de vedere uman, moral, social , juridic şi politic . Răceala lui arata viziunea statului şi sistemului asupra normalităţii sociale ( să-i spunem „ normalitatea sistemului ” ), în contrast cu viziunea propriilor cetăţeni asupra ei ( să-i spunem „normalitatea oamenilor” ). Personal , am trecut prin doua situaţii deosebite în care am întalnit „ normalitatea oamenilor ” în raport cu majoritatea situaţiilor în care am fost sufocat , ca toţi ceilalti , de „ normalitatea sistemului ”. Sunt întâlniri care mi-au schimbat viaţa.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Ion Varlam - Pseudoromânia. Conspirarea deconspirarii - Interviuri acordate lui Liviu Vălenas, Editura VOG, Bucuresti, colectia Controverse - Citate dintr-o carte publicata in 2002 PREFAŢA AUTORULUI Am purtat conversaţiile din această carte cu gândul că schimbul de păreri asupra unei serii de subiecte care-i preocupă pe compatrioţii noştri i-ar putea ajuta pe cei care au trăit izolaţi în închisoarea care a fost România şi în starea de orbire produsă de teroarea ideologică, să înţeleagă mai bine ceea ce s-a petrecut cu ei în ultima jumătate de veac şi să-şi explice cauzele stării în care se mai află încă, şi ei, şi Ţara. Vederi ale unor români care-şi pot privi istoria, ţara şi compatrioţii din perspectiva pe care le-o oferă dubla cunoaştere a totalitarismului marxist şi a orizonturilor senine ale Occidentului, dialogurile noastre sunt destinate celor care vor să se emancipeze de stereotipurile doctrinale şi au ambiţia să facă analize întemeiate pe o judecată independentă. Am urmărit să le oferim repere clarificatoare pentru semnificaţia faptelor şi să le uşurăm articularea ideilor - fără de care cercetarea realităţii nu duce la stabilirea adevărului. Numai examinarea stării reale, a " adevărului gol-goluţ" - oricât de şocant le-ar părea acesta - îi poate face pe români să-şi dea seama de ce ţara lor a ratat tranziţia de la totalitarism spre democraţie şi care sunt cauzele neschimbării şi a bătutului cu pasul pe loc ce caracterizează situaţia României faţă de a Cehiei, a Poloniei, a Slovaciei şi a Ungariei. Dintre aceste cauze, prima ca însemnătate şi în ordinea în care se articulează ele logic este faptul că nu s-a abordat, şi nici astăzi nu se abordează, în termeni clari şi la nivelul esenţei, problematica tranziţiei: ce a fost sistemul abolit în Decembrie 1989 şi cum se merge de la el spre cel la care aspiră unanimitatea românilor. Faptul că democraţia şi totalitarismul sunt antinomice face ca între ele să nu poată exista compromis: trecerea nu poate fi decât o ruptură totală. Cu alte cuvinte, nu poate fi "lină" : este o trecere de la negru la alb, fără zone intermediare de cenuşiu. Deasemenea, democraţia nu se poate construi pe ruinele totalitarismului sau din rămăşiţele lui, ci numai făcând tabula rasa, pe temelii curate şi sănătoase. Sistemul politic care a dăinuit în România între 1947 şi 1990 a fost de natură criminală şi de obârşie străină: un regim totalitar impus cu forţa de alt stat, care a lipsit România de suveranitate, spre a o stăpâni şi expolata. De aceea, termenii fundamentali ai întregii problematici a tranziţiei sunt foarte simpli de formulat şi accesibili înţelegerii tuturor românilor. Cele două probleme fundamentale ale tranziţiei - de a căror soluţionare depinde lichidarea sistemului impus la 30 Decembrie 1947 - sunt: 1. desovietizarea - adică redobândirea tuturor prerogativelor politice şi teritoriale de care puterea colonială - URSS - a spoliat România şi eliminarea tuturor efectelor pe care le-a produs această stăpânire barbară; şi 2. decomunizarea - adică lichidarea confuziei atributive şi patrimoniale ce rezultă din acapararea statului şi a domeniului public de către fostul partid unic, specifică totalitarismului marxist, cu exproprierea acaparatorilor şi restituirile pe care le implică acest proces.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|